Despre povestile cu printese

Mereu mi-au placut povestile de iubire, cand eram mica Alba ca Zapada trezita cu un sarut de Printul ei mi se parea povestea ideala de dragoste, cum el o salva pe ea, cum avea grija de ea… ma fascina. Mai tarziu au aparut tot felul de filme in care ea, mica si nevinovata, era tot timpul salvata de un el puternic, au devenit povestile preferate. Apoi au aparut filmele si cartile cu vampiri, din personaje mititce negative au ajuns salvatorii domnitelor, sacrificau orice pt ea.

Acum am crescut si nu mai pot sa inteleg de ce in toate povestile astea de dragoste ceea ce duce la ‘indragostirea’ personajelor este salvarea ei. Ea intra in belele, el o salveaza si puf, s-au indragostit si sunt gata sa moara unul pt celalalt. Wtf?! 

De ce naiba nu se pot intalni pur si simplu pe strada, la un party, intr-un bal sa stea de vorba ca niste oamenii normali, sa iasa impreuna o perioada si bum, se indragostesc nebuneste unul de altul?!

Adica, cum mama naibii au ajuns sa fie super filme niste tampenii in care domnitele dau mereu de belea? De ce barbatii sunt cei care trebuie sa le salveze mereu? Nu e obositor? Si de ce sa se indragosteasca dupa aceea? Adica un barbat nu poate ajuta o femeie decat daca dupa se indragosteste de ea? Sau o femeie trebuie sa se indragosteasca mereu de cel ce o salveaza?

Nu pot intelege de ce noua, femeilor, ne plac filmele astea in care noi suntem un fel de tampite care dau de necaz, dar fara a mai sti ce sa faca pt a iesi din necaz…adica noi avem totul super bine stabilit, avem pt orice planul A, B, C si D cel putin. Barbatii in schimb, fac totul fara sa stea prea mult pe ganduri. Pai si atunci, de ce naiba in filme femeile sunt mereu cele salvate?… 

Publicitate